marți, 13 mai 2014

Vamos a jugar en el sol con DTS Travel Agency


   Recunosc cinstit că, înainte să ajut pentru întâia oară în Spania, nu-mi plăcea absolut deloc limba spaniolă: o tot auzeam în melodii romantice, în telenovelele de la televizor, vorbită de fete la școală și la liceu și, inevitabil, în filmele artistice sud-americane pe care le urmăream cu mare plăcere. Soarta, căci spaniolilor le place la nebunie să-și lase viață în mâna sorții, a făcut să ajung în Spania, mai exact în Mallorca, unde limba spaniolă nu mi s-a mai părut deloc deranjantă, ba chiar am regretat că nu puteam să port o conversație cursivă în această limbă. E drept că înțelegeam totul, însă fluența vorbitului îmi lipsea cu desăvârșire, așa că m-am rezumat la a exclama simplu ”Que lindo!” sau ”Que maravilla!”, chiar dacă în sufletul meu simțeam nevoia să enumăr o serie de figuri de stil la adresa peisajelor și a minunățiilor naturale de care dispune această insulă magică numită Mallorca.

   Mallorca mi se pare destinația perfectă pentru vacanță și este o insulă incredibil de frumoasă,ce poate fi vizitată chiar și cu un buget mai redus. În orice parte a insulei v-ați caza, veți avea parte de o plajă frumoasă, de un relief tipic insulei, de soare puternic și de o senzație de bine de nedescris. Eu am ales un hotel din Cala Millor, însă am străbătut insula în lung și lat, din dorința de a-i descoperi toate frumusețile de care toată lumea vorbește cu drag. Am profitat și de nisipul fin și teribil de cald din cauza soarelui arzător, de apa albăstruie cu valuri lăptoase, însă am pătruns și în inima insulei, vizitând capitala Palma de Mallorca, dar și alte regiuni incredibil de frumoase, precum Capul Formentor, Portul Soller, Pollensa, Sa Calobra.

   Dintre tot ce am văzut, probabil cel mai mult m-au cucerit străzile pietruite ale micilor localități, cu clădiri joase, prevăzute cu ferestre din lemn, pictate în culori deschise. Liniștea străzilor te îndeamnă să-ți vinzi tot ce ai acasă și să te muți acolo, fără regrete, fără nostalgii, între clădirile tăcute în care timpul parcă s-a oprit în loc. Pentru a ajunge de la o localitate la alta, trebuie să străbați întinderi mari de vegetație mediteraneană, ce pare uscată sub razele nemiloase ale soarelui. Culturile de viță de vie, migdale și măslini te fac să te întrebi cum poate să trăiască o plantă vie în acel pământ ars de căldură și parcă uitat de ploi. Uiți repede de tot când ajungi în golfulețe mici, cu pereți din stânci înalte, în spatele cărora apa este mai cristalină decât în orice alte părți. Aici, plajele înguste parcă-s niște perle în scoici, pe care oamenii le-au descoperit fără milă; o violare a secretelor naturii.

   După o plimbare cu vaporul până în portul Soller îți golești mintea de orice gând, pentru că apa albăstruie și tăcută îți fură ochii, împreună cu mișcările line ale meduzelor albicioase. Nu-ți vine să te oprești o clipă din excursia aceasta, pe care nu o simți ca fiind obositoare decât atunci când ajungi la hotel după vreo 10-12 ore pe care le-ai petrecut parcă în alt univers. A doua zi, puțină mișcare pe plajă, înainte de răsăritul soarelui, când aerul nu e nici măcar puțin cald și simți răcoare nisipului, atunci este momentul prielnic pentru a te încărca cu energie pentru întreaga zi. De pe la ora 10 până seara, stațiunile sunt într-o continuă forfotă; e un dute-vino de turiști, de angajați, o explozie de culoare, o simfonie de voci. Seara, de cum începe să se întunece ușor, terasele și restaurantele se umplu de pofticioșii ce vor să bea o sangria rece sau să guste fructe de mare proaspete. Nu e loc de plictiseală pentru nimeni: locuri de joacă pentru copii, atmosferă romantică pentru îndrăgostiți și cluburi de noapte pentru petrecăreți.

    Astăzi, în Mallorca poate ajunge oricine, numai să-i permită portofelul. DTS Travel Agency este o agenție turism serioasă care vă poate asigura o vacanță de vis în acest colț de rai, punându-vă la dispoziție o serie de ofere de cazare de 3 și 4 stele din care puteți alege în funcție de preferințe. Mai mult decât atât, agenția vă scutește de grijile transportului, oferindu-vă posibilitatea de a achiziționa bilete avion la cele mai bune prețuri. Eu de fiecare dată când merg într-o vacanță prefer să-mi organizez foarte bine totul, pentru a nu avea parte de surprize neplăcute: cazarea și transportul sunt cele mai importante în planificarea unei vacanțe, însă nu trebuie să omitem și importanța unei asigurări medicale, pe care orice agenție serioasă, cum este cazul DTS Agency, ne solicită să o avem făcută.
   În concluzie, că recomand cu căldură să vizitați Mallorca, indiferent de ce parte a insulei veți alege pentru cazare; numai să nu stați în loc, să o descoperiți în toată frumusețea ei de perlă a Spaniei. Mi se pare o destinație superbă, din care nu-ți dorești să pleci niciodată: pe lângă plajele fine, apa minunată, restaurantele și terasele primitoare și locurile de distracție, Mallorca reunește o serie de locuri ce merită să fie vizitate. Înainte de a spune nu, consultați ofertele de cazare și transport ale agenției DTS și citiți părerile turiștilor pentru care Mallorca a devenit o destinație de suflet.


 






^ Sursa foto: galeria personala


2 comentarii:

  1. Ce frumos :X Abia astept sa vina vara si sa scap de vremea asta urata! :*

    http://visiononfashion.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa, sa vina o data soarele, sa ne bronzam:)
      E minunata Mallorca, o ador pur si simplu! De fiecare data cand ma gandesc la ea sau ma uit la fotografii, devin tare nostalgica :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...