sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Colecția mea de produse Miniprix

  

    Dintotdeauna am avut o mare admirație pentru colecționari, indiferent de natura obiectelor strânse cu atenție. Apreciez răbdarea cu care se dedică acestei pasiuni, oferind pieselor din colecție o semnificație pe care noi, ceilalți, nu o înțelegem. Răbdarea de a strânge astăzi un obiect, iar pe următorul abia peste câteva zile, săptămâni, luni, chiar ani. O pasiune trăită ca o a doua viață, în care colecționarul și colecția lui trăiesc în deplină armonie.

   Eu n-am avut această pasiune de a reuni lucruri de același fel într-o colecție, deși nu mi-a lipsit niciodată răbdarea. Sau poate aveam pasiunea, dar nu mi-am dat seama! Dintre colecții de timbre, de insecte, de bilete de tren, sau de orice alt fel, niciuna nu și-a făcut loc în viața mea, rămânându-mi în memorie doar prin prisma apropiaților care dezvoltau astfel de pasiuni. Și poate că m-am simțit mai puțin specială, și sigur mi-aș fi dorit ceva care să mă reprezinte și în care să mă regăsesc. O colecție personală.

   Singurul lucru pe care l-am făcut cu regularitate în ultimii ani a fost să-mi cumpăr haine, încălțăminte și accesorii de pe Miniprix (Click aici). Obișnuința de a cumpăra lucruri noi la preț de chilipir a devenit o necesitate, o dorință. Și nu am băgat de seamă că shopping-ul era pasiunea care îmi lipsea și după care tânjeam de o viață. Eram doar eu și calculatorul, transformat prin tastarea câtorva litere într-un veritabil butic. Și eu mă plimbam virtual printre rafturi, organizate sub forma unor categorii, în căutarea unor lucrușoare minunate, care să se potrivească felului meu de a fi.


   Răbdarea mi-a fost mereu soră de arme, purtându-mă cu calm prin sutele, chiar miile de modele. Tot ea mă împinge de la spate să deschid pagina fiecărui produs preferat, să studiez descrierea, materialul, ghidul de măsuri și, mai ales, detaliile. Detaliile sunt cele care fac diferența dintre un om obișnuit și un colecționar. Primul vede timbrul ca fiind util doar pentru a expedia o scrisoare, în timp ce al doilea îl consideră o frântură din existență și din istorie. Tot așa și eu, răscolesc rafturile virtuale ca pe niște umerașe, scormonind ca într-o grămadă uriașă, la fundul căreia se află comoara. Caut detalii, făcând o cercetare minuțioasă a fotografiilor produselor: bluze și rochii feminine, decorate cu broderii superbe, ori cu un imprimeu sublim; pantofi cu toc mediu, cu cel mai avantajos design pentru silueta mea; ghete lucrate impecabil din piele naturală de cea mai bună calitate. Cu alte cuvinte, cumpăr de fiecare dată produse cu stil, la prețuri atât de mici, încât nu am stat nicicând cu grija că banii îmi vor stăvili vreodată pasiunea. Plus că de fiecare dată încerc să fac cumpărături inteligente, așa că profit de reducerile și promoțiile dese, dar și de pragul de 100 lei care garantează transportul gratuit al comenzii.

   Se spune că ignoranța ne îmbrățișează ca un voal fin, pe care nici nu-l simți atingându-ți capul, ori umerii. Dar, în ignoranța mea, am fost scoasă la lumină de o prietenă dragă, venită în vizită, care m-a felicitat pentru colecția mea de haine și încălțăminte. Entuziasmul meu referitor la Miniprix a contaminat-o rapid, însă ca multe alte femei, se temea de shopping-ul online, de alegerea greșită a mărimilor, a materialelor și a croielilor.  Deși avea posibilitatea de a returna orice produs, în mod gratuit. Simplu și fără nicio explicație. Așa că am invitat-o la mine, să-mi vadă dressing-ul plin cu lucrușoare de la Miniprix. Rochii vaporoase, bodycon, din dantelă, stăteau fiecare pe umeraș, alături de bluze și cămăși din materiale fine, simple ori cu imprimeu. În imediata apropiere, paltoane și jachete de toamnă/iarnă își atârnau materialele călduroase. Puloverele și cardiganele erau întocmite laolată pe un raft, iar puțin mai sus gențile ocupau un raft întreg. Pe alte umerașe, pantalonii și fustele își etalau croielile perfecte. Iar jos de tot, perechi de ghete si cizme cu toc jos erau aliniate întocmai unor soldăței pregătiți de marș. Într-o cutie de bijuterii, am strâns brățări, cercei și coliere pentru diverse ocazii, în nuanțe deschise sau cu accente metalice aurii. Toate feminine și toate chic!
   Și nici n-am apucat să deschid bine ușile dressing-ului, când vocea ei a făcut lumină. Lumină în mintea mea:
      - Ce colecție cu stil minunată!

   Atunci mi-am dat seama că niciodată nu mi-a lipsit pasiunea caracteristică colecționarilor! Trebuia doar să o descopăr și, o dată descoperită, să adaug în permanență obiecte noi colecției mele. În fapt, în fiecare dintre noi se ascunde un colecționar, care așteaptă să iasă la lumină mai devreme sau mai târziu.
   Eu rămân în continuare fidelă colecției mele. Am răbdarea de a mă dedica pasiunii mele și sunt o iubitoare de frumos. Nu voi renunța niciodată la cumpărăturile pe Miniprix, deoarece un colecționar adevărat nu renunță niciodată la colecția sa de suflet!

Miniprix.ro

16 comentarii:

  1. Sunt multe lucruri frumoase pe Miniprix. Trebuie doar sa ai rabdare si timp, sa le gasesti!
    Tu te-ai descurcat foarte bine, felicitari! Sa le porti sanatoasa!

    Pupici, Iasmy!
    http://www.iasmy.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iasmy, chiar așa este, cu răbdare găsești întotdeauna lucrușoare pe gustul tău, mai ales că la Minipirx au o gamă foarte variată de produse.

      Multumesc mult de tot!

      Pupici

      Ștergere
  2. La miniprix ai un talent mare de a gasi lucruri frumoase si la preturi bune. Eu nu am asa multa rabdare, desi colectionam cartele de telefon. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Loredana, cred că în mare parte se datorează fidelității mele. De mulți ani cumpăr din magazinul online Miniprix și m-am obisnuit cu fotografiile, dar mai ales cu dimensiunile si croielile care mi se potrivesc.

      Cum de ai renuntat sa mai colectionezi cartele de telefon?

      Ștergere
    2. Pur si simplu...Dar cred ca mai am mica mea colectie pe la mama pe acasa! :)

      Ștergere
  3. Superba colectia,intradevar daca ai rabdare gasesti multe lucruri frumoase pe Miniprix,eu nu am comandat inca,probabil intr-o buna zi o voi face,multumim pentru idei <3

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place si mie miniprix..au lucruri atat de dragute :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place articolul tau si alegerile facute. Intr-adevar la Miniprix sunt lucruri dragute, dar iti trebuie multa rabdare si timp sa le gasesti. Eu la capitolul asta stau prost si prefer anumite firme de la care cumpar constant.

    RăspundețiȘtergere
  6. chiar ma gandeam sa cumpar de la Miniprix , am vazut ca au lucruri dragute

    RăspundețiȘtergere
  7. Acum 2 saptamani am luat de la Miniprox haine pentru baietii mei si sunt foarte multumita de alegerile facute.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu am cumparat niciodata,insa am vazut multe lucrusoare frumoase si la un pret bun!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am vizitat siteul de multe ori,insa mereu am avut o retinere in a da comanda.Cred ca o sa imi fac curaj intr-o zi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Au foarte frumoase produse1 Tu ai facut niste aleeri foarte bune <3

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...