Gașca iubitorilor de roți

   Salutări tuturor iubitorilor de roți! Numele meu este Biciclică și, ca și voi, îmi plac la nebunie roțile. Mă împac bine și cu iarna, dar abia aștept să vină primăvara să merg cu roțile mele cele noi prin parc. Cum am intrat la școala, părinții mi-au cumpărat o bicicletă neagră nouă, prima mea bicicletă. Și ne-am împrietenit imediat, de am devenit cel mai tare biciclist din tot parcul. De acolo mi se trage și denumirea de Biciclică. Amicul meu pe două roți fuge prin aleile parcului ca gândul, încât ceilalți bicicliști din parc nu pot ține pasul.
   - Uite-l pe Biciclică, trece ca gândul, zice unul!
   - Ca un fulger, zice un altul.
 
  Dar mie nu-mi place decât să mă plimb în șaua comodă, pedalând frenetic în razele soarelui de primăvară, având siguranța în frânele de la ambele roți. L-am pus pe tata să-mi scoată roțile ajutătoare; acum nu mai sunt un copilaș, sunt un puști!

Surioara mea mai mică a primit de la Moș Crăciun o bicicletă roz cu pisicuțe, de pe care nu s-a mai dat jos de cum a venit primăvara. Dă din pedale, încercând să mă prindă din urmă, dar eu n-o aștept și-o fac să verse lacrimi de crocodil, cum face orice răsfățată, mai ales că se oprește ori de câte ori zărește vreo floricică înflorită, pe care o pune în coșulețul cu flori.
   - Nu poți să fii și biciclistă și florăreasă, i-am zis, și-am plecat să pedalez împreună cu puștii din cartier.

Ea încă este dependentă de rotițele ajutătoare și trebuie mereu să aibe grijă ca ursulețul Moș Martin să nu cadă din scăunelul lui.  Celelalte fetițe, pe care mămicile le-au îmbrăcat în hăinuțe primăvăratice, în tonuri pastelate, cu buline și flori, se uită urăcioase la bicicleta ei minunată, lucru care-i șterge lacrimile de crocodil, înlocuindu-le cu doi bujori în obrăjori.

    Când eram în grupa mare la grădiniță, eram cel mai tare trotinist din toată grădinița, dar nu-l întreceam pe Trotinelli, maestrul cartierului. Eu aveam o trotinetă urâtă, pe când el avea o mândrețe de tricicletă, cu platforma ramforsată, numai bună pentru a face cascadorii. Trotinelli e jumătate român, jumătate italian, dar noi avem ciudă pe el pentru că are ce mai șmecheră trotinetă din tot parcul, cum trece cu ea, cum se întorc toate capetele după ea. Trotinelli ne aduce mereu bomboane de ciocolată de la bunica lui din Italia, încercând să ne câștige ca tovarăși de roți, dar noi mâncăm bomboanele și tot ne uităm cu jing la trotineta ca un fulger. Dintre toți, Triciclonț e cel mai invidios: deși are aproape 7 ani, părinții lui n-au vrut să-i cumpere nici bicicletă, nici trotinetă și mereu se întristează că trotineta lui pentru copii în face să fie ultimul din toată gașca.

   În gașca noastră am strâns de toate, numai roți să fie: biciclete, trotinete, triciclete, chiar și role și skateboard-uri. Ne lăsăm plimbați pe toți cât e ziua de lungă, de n-a rămas niciun locușor neexplorat în tot parcul. După o zi întreagă de pedalat, oboseala ne cuprinde, dar în loc să adormim visăm la alte roți, la roțile cu care ne vom plimba în viitor: eu visez la o mototcicletă neagră, Trotinelli poate visează la o mașină decapotabilă cum le place italienilor, iar Triciclonț pesemne că-și dorește o mașină de curse, ca să nu mai fie niciodată ultimul.