Și să nu credeți că am început să îndrug verzi și uscate, dar trebuia să vedeți cu ochii voștri forfota stârnită ca din senin de miile de piciorușe de insecte care ne-au invadat bucătăria. La început, n-am dat prea mare importanță, crezând că poate negricioasele creaturi cu carapace tare s-au înmulțit ca ciupercile imediat cum a dat căldura afară.
Indiferența, un defect tipic uman, ne-a legat la ochi și n-am băgat de seamă că acțiunile noastre i-au băgat pe gândaci în alertă și aceștia, insistenți din fire, au intrat repede în ofensivă. După ce și-au văzut rudele, prietenii și tovarășii de bucătărie loviți zdravăn în carapace de o revistă sau chiar de vreo tigaie venită de la o gospodină cu ”alergii”, ori intoxicați cu spray-urile nesuferite ori alte soluții preparate de noi cu ce-am găsit pe-acasă, gândacii s-au oprit din lăcrimat și-au trecut pe poziții.
În fruntea lor, comandat-șef a fost numit chiar Gândăcescu, un gândac cu o parte din carapace ruptă, după ce scăpase cu chiu cu vai după o alergătură nebună cu mătura prin toată bucătăria. El era un adevărat model pentru întreaga gândăcime, fiind, mai presus de model, un erou cum e Hercule pentru noi, sau mai nou, Superman. Gândăcescu se ocupa cu organizarea trupelor de gândaci, și chiar dacă era un hoinar și-un vagabond din fire, își găsea motivația când venea vorba de un război contra oamenilor. Da, ați auzit bine, era vorba de un război, dar noi nici c-am băgat de seamă până ce ne-au invadat, pe lângă miile de piciorușe de care v-am povestit la început, încă vreo două milioane, dacă nu chiar mai multe! Era un război mondial în adevăratul sens al cuvântului!
În urma unui atac murdar - căci o astfel de strategie este tipică gândacilor de bucătărie- insectele ne-au invadat bucătăriile. Le-au invadat la modul că au tăbărăt de-a binelea în încăperile luminoase, ocupând fiecare borcan, fiecare sertar, fiecare dulap. Era o strategie bine gândită chiar de Gândăcescu, menită să ne taie accesul la hrană și, în felul acesta, să pună stăpânire asupra noastră și a locuințelor noastre. E drept, se poate vorbi și despre un revers al medaliei, pentru că și noi îi împiedicăm de când e lumea să se hrănească cu resturile de mâncare din bucătăriile noastre.
- Dar stați naibii în afara casei, că este destulă hrană pentru gurile voastre spurcate! le-am strigat noi răspicat, cu un sentiment de disperare.
Dar gândacii de bucătărie nici că făceau un pas înapoi; nu erau genul de dușmani cu care să poți dialoga, sperând că s-ar putea ajunge vreodată, la un compromis. Gândacii erau niște invadatori, niște barbari fără scrupule, care urmăreau să distrugă totul în calea lor. Totul, în frunte cu noi!
Când ne-au invadat bucătăriile, să fi auzit țipetele înnebunite ale femeilor, ale mamelor disperate că nu mai au cu ce să-și hrănească copii, dar mai ales plânsetele copiilor pofticioși, obișnuiți să dea iama în bucătărie să se înfrupte cu ceva bun. Noroc că noi, bărbații, ne-am solidarizat într-o acțiune de salvare a hranei și ne-am făcut provizii, depozitate la loc sigur.
Gândacii au teminat rapid de ronțăit tot ce era bun prin bucătării, căci furia lor se transformase într-o foamete îndrăcită și nu se săturau oricât ar fi mâncat. Și vai și-amar era când dădeam ochii cu câte-un gândac îndrăcit, că părea un canibal gata să se înfrupte din noi, nu alta!
Strategia gîndacilor dădea roade: fie stăteau încolonați și mărșăluiau dinspre bucătării înspre celelalte camere prin holurile spațioase, fie pătrundeau cu tancuri de insecte prin crăpăturile ușilor. Și poate c-ar fi fost mai bine dacă insectele ar fi atacat doar pe timpul nopții, cum le stătea în fire, dar se părea că fuseseră injectate cu un ser minune ce le ținea active 24 de ore din 24. Și-atunci disperarea noastră a atins cele mai înalte cote:
- Chemați trupele paramilitare! au strigat câțiva bătrâni speriați mai rău decât copiii de gângăniile hidoase.
- Să vină NATO! au propus alții, într-un ultim efort de a se salva. Să vină NATO să dea o bombă nucleară, să distrugă întreaga gândăcime, că ne-a mâncat viața și sufletele!
- Mai bine să-i chemăm pe DDD! s-a auzit glasul unui tânăr.
- DDD? Cine sunt DDD ăștia? Sunt trupe de distrugere în format 3D? l-au luat în râs alții, cunoscându-l pe tânăr pentru pasiunea lui pentru filme și pentru tehnologie.
- Nu, dragilor, este vorba de Compania DDD, cea mai serioasă și mai eficientă firmă de dezinsecție, dezinfecție și deratizare! Cu siguranță că ne pot ajuta să scăpăm de gândaci!
Și așa a și fost! În războiul contra gândacilor, Compania DDD a devenit aliatul nostru, asigurându-ne de o victorie clară împotriva insectelor cotropitoare. La început, noi am strâmbat din nas, căci nu credeam că e cu putință ca o companie de dezinsecție să fie asul nostru din mânecă. Dar cum au sosit pe câmpul de luptă, atunci să fi văzut ce bătălie pe viață și pe moarte s-a purtat, mai ales când arma de distrugere în masă a gândacilor de bucătărie a fost pusă în funcțiune. Și, Doamne, au început să cadă ca secerați negricioșii gândaci, unii implorând milă, ații blestemându-ne ori aruncând amenințări cum că războiul nu s-a terminat aici. Speciliștii și-au făcut treaba ca la carte, cu mult profesionalism, stârpind toată nația de gândaci de bucătărie, pentru ca masacrul acesta gândăcesc să rămână în istorie și nicio altă generație de insecte să nu mai cuteze să atace omenirea.
Un singur gândac a fost lăsat în viață și nu pentru că firma DDD nu și-a făcut bine treaba, ci pentru că așa îi era scris în stele: era vorba de însuși Gândăcescu, comandantul-șef al gândacilor, cel cu o parte din carapace ruptă. Singur în bucătăria spațioasă, Gândăcesu s-a văzut încolțit de zeci de mături, mânuite strașnic de gospodine nervoase, dornice de răzbunare. Și-așa s-a încheiat povestea gândacului- vagabond, care nu cred să fi rămas cu vreo parte din carapace după teribilul masacru.
Episodul acesta ne-a făcut pe toți să tragem o învățătură, și anume aceea că în întotdeauna trebuie să apelăm cu încredere la specialiști, cum este cazul Companiei DDD, specializată în distrugerea dăunătorilor de tot felul. Voi ați avut vreodată experiențe neplăcute cu gândacii de bucătărie?
* Articole scris pentru campania Primăvara Bloggerilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu