luni, 15 septembrie 2014

Vacanță în Nisipurile de Aur /Bulgaria


   Septembrie a început cum nu se poate mai frumos, printr-o săptămână petrecută la mare, pe litoralul bulgăresc, în stațiunea Nisipurile de Aur (Golden Sands). A fost ca o vacanță de vară, pentru că am prins zile foarte călduroase, cu temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, așa că și la început de toamnă se poate petrece o vacanță la mare în care să te relaxezi, să faci baie în mare și, cel mai important, să te bronzezi.
   Vacanța mi-am petrecut-o alături de sora mea, care deja și-a scris impresiile legate de această stațiune imediat cum ne-am întors acasă (click aici). A fost un sejur ca între fete, cu multe ore de stat la plajă și tot pe atâtea deserturi, dar un sejur din care nu ne-am întors mai relaxate decât am plecat.

    Stațiunea Nisipurile de Aur are o amenajare tipică acestei regiuni a Bulgariei: plajele foarte întinse se continuă cu o multitudine de hoteluri, restaurante și buticuri amplasate în trepte, deoarece stațiunea este situată practic în pantă. Noi am fost cazate la Hotelul Perla 3*, care este situat puțin mai departe de plajă, fix lângă o zonă împădurită, așa că am făcut zilnic mișcare și ne-am menținut în formă. Totuși, pentru persoanele care nu pot face mult efort fizic sau pentru cele mai comode din fire, recomand un hotel situat mai aproape de plajă. Hotelul Perla este un hotel curat, cu camerele luminoase și amenajate plăcut. Noi am servit numai micul dejun la hotel, care nu este extrem de diversificat și nici de foarte bună calitate. Se poate mânca legume și fructe proaspete și câteva deserturi gustoase. În rest, la partea de mezeluri, ouă și produse lactate, mie nu mi-a făcut nimic cu ochiul. Nota 10 pentru servirea mesei într-un fel de grădină, în care reușești să îți încarci bateriile pentru întreaga zi. Acest hotel este o variantă pentru cine are un buget redus sau pentru cine caută un hotel curat pentru care să nu plătească o sumă exagerată. De asemenea, sunt alte sute de hoteluri pentru care puteți opta, între 2 și 5 stele, cele mai multe dintre ele oferind și varianta de demipensiune și all inclusive.

   Chiar dacă nu sunt fana regimului all-inclusive, aici puteți opta fără probleme la această variantă practică, mai ales dacă sunteți obișnuiți ca la masa de prânz și de seară să consumați mâncare gătită. În stațiune sunt restaurante de tip tavernă, care servesc diverse feluri de mâncare: paste, diferite tipuri de carne, pește și fructe de mare, salate și ciorbe, precum și deserturi. În rest, peste tot se găsesc mici tarabe de unde puteți cumpăra pizza la felie, doner (shaorma), clătite, pop corn, fructe și înghețată.
   Nisipurile de Aur este o stațiune foarte mare și destul de aglomerată. Chiar și la început de septembrie, plaja este plină, atât pe sezlongurile cu plată, cât și în porțiunile în care poți sta pe prosop. Am observat la majoritatea plajelor amenajate că primii câțiva metri de la mare sunt lăsați liberi, astfel că te poți așeza oriunde dorești cu prosopul, chiar și în fața sezlongurilor. Nimeni nu se ia de tine, iar plaja este liniștită, chiar dacă este aglomerată. La o singură plajă amenajată muzica era dată foarte tare,dar în rest era doar atât cât să creeze un ambient plăcut. La terasele de pe plajă și barurile amenajate poți servi o băutură rece, la prețuri nu mai mari decât în alte locuri. Pentru cine poftește la o mică gustare, trec destul de des vânzători ambulanți cu porumb fiert, gogoși, fructe proaspte la pahar și pește afumat. Apa este încă caldă și numai bună pentru a înota toată ziua; din când în când se mai formează valuri, dar nu foarte mari. Salvamarii stau la posturile lor, în caz de nevoie.

   Pentru cine nu are stare la plajă și vrea puțină distracție, se poate opta pentru ditracția pe banană, cu jet ski sau pentru parasailing. De asemenea, vă puteți relaxa cu un masaj sau cu fish spa, iar pentru excursioniși sunt organizate excursii la Capul Kaliakra, Nessebar, Balchik și Satul Bulgăresc, precum și croaziere cu vasul, care pleacă din micuțul sport. Puteți face un tur al stațiunii cu unul dintre trenulețe, cu program regulat de dimineață până seara. De asemenea, te poți distra de minune la pista de karting pe gheață și poți să te te dai o tură în roata din mijlocul stațiunii.
    Nisipurile de Aur este o stațiune animată, plină de viață și de energie. Aici sunt deschise zi de zi cluburi de noapte, discoteci în aer liber, baruri erotice și terase cu muzică și spectacole live. Spre exemplu, fix lângă micuțul Turn Eiffel din centrul stațiunii este un bar cu specific oriental numit Sisha Bar, în care poți savura dansuri din buric executate de femei, dar și de bărbați și te poți relaxa cu un cocktail alcoolic și o narghilea. Sau, dacă te simți norocos, poți merge la unul dintre cazinourile pe care le întâlnești destul de des în această stațiune.

   Nu știu dacă este o stațiune doar pentru tineri sau pentru amatorii de distracție, dar eu am văzut și multe familii, mai ales că plaja este suficient de mare pentru toți. De asemenea, la tot pasul găsești locuri în care copiii și părinții se pot distra. Pe lângă micul parc de distracții din centru, unde puteți trage cu arcul sau dărâma cutii de conservă pentru a câștiga diverse jucărioare, copiii se pot plimba în carturile cu pedale sau pe ponei. Puteți opta, de asemenea, pentru o plimbare cu trăsura sau pentru o distracție grozavă într-unul dintre cele două parcuri acvatice din Golden Sands: Aquapolis și Aqua Azzure. Sau dacă vă doriți o fotografie de familie mai specială, puteți opta pentru o fotografie de epocă, costumați și aranjați după moda de atunci.
   Se poate face și shopping, pentru că sunt câteva magazine de lenjerie, îmbrăcăminte și accesorii. Dacă aveți bani de cheltuit, la parterul hotelului Admiral, situat fix în centru, găsiți mai multe buticuri cu haine de la branduri celebre, la prețuri foarte mari. Nu vi le recomand, totuși. La acest hotel aveți accest gratuit la Wi-fi, așa că puteți merge cu tableta sau cu telefonul la plajă, în apropierea acestui hotel, dacă vreți să navigați câteva ore pe internet.

   În concluzie, eu am fost încântată de stațiune, care este foarte bine îngrijită și oferă o multitudine de variante de distracție pentru turiști. Prețurile sunt rezonabile la majoritatea produselor și aș opta oricând pentru această destinație în locul litoralului românesc. Hotelurile au prețuri decente de cazare, plaja este întinsă cu nisip foarte fin și apă curată. Știam că mulți români aleg să-și petreacă concediul în Bulgaria, pentru că prețurile sunt mai bune, iar condițiile net superioare. Am fost și în Mamaia în această vară și nu pot spune că m-a impresionat în vreun fel anume, așa că trebuie să recunosc că litoralul bulgăresc chiar este o variantă atractivă pentru petrecerea vacanței la mare. În septembrie și în mai, prețurile de extrasezon ne atrag cu atât mai mult. Totuși, în mai temperaturile nu sunt la fel de ridicate ca în septembrie, așa că până la sfârșitul lunii vă mai puteți face drum până aici. Puteți opta pentru transport individual sau cu autocarul. Prețul pentru autocar este de circa 30-35 euro/dus-întors/persoană și se ajunge în circa 5-6 ore cu plecare din București.

   Informații utile: 
- hoteluri: pe Booking.com vă puteți face rezervarea individual, sau puteți opta pentru ofertele diferitor agenți de turism
- fish spa: 10 leva/ 15 minute
- plimbare cu trenulețul: 4 leva/ persoană
- excursii cu autocarul : începând cu 30 leva/ persoană (Balchik- 30 leva, Nessebar - 38 leva)
- prețuri pt plimbare cu iahtul: 36 leva/ persoană pt plimbare panoramică, 46 leva- petrecere nocturnă pe iaht, 81 leva- picnic pe iaht, 46 leva- pescuit pe iaht
- parasailing: 70 leva/persoană
- masaj pe plajă: începând de la 30 leva pt 30 minute; poate ajunge și la 70 leva pt masajele mai speciale
- intrare parc acvatic Aquapolis: 30 leva/persoană
- fotografii retro: 10 leva/persoană pt fotografii mici și 30 leva/persoană pt cele mari
- prețuri mâncare și băuturi:

  • apă plată 1.5 l: între 1,5 -2 leva la magazine
  • bere bulgărrească Zagorka și Kamenitza : 4 leva la terasele de pe plajă
  • cocktail-uri : 5-10 leva
  • felie de pizza: 2-3 leva
  • pizza la terasă sau restaurant: începând cu 8-10 leva
  • doner kebab: 5- 6.5 leva
  • clătită: 3 leva
  • înghețată la dozator: 1-2 leva
  • înghețata la cornet (din congelatoare cu vitrină): 3 leva/o cupă, 5 leva/2 cupe
  • salată la terasă/restaurant: între 4,5- 10 leva
  • fructe de mare: începând cu 8-9 leva



















3 comentarii:

  1. Deja citisem articolul Aurorei, il asteptam si pe al tau! :)
    Foarte dragut, ma bucur sa aud ca v-ati distrat asa bine! :)
    Sunt foarte frumoase pozele! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase pozele! Ii lasasem Aurorei comentariu cum ca imi place ca ati postat destul de repede impresii si pareri despre vacanta...eu nu am.reusit sa fac asta!
    Imi place ca ai ales sa mentionezi si preturi!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...