vineri, 29 mai 2015

Boho Style


   A urcat considerabil mercurul în termometre în ultima perioadă, lucru care m-a deteminat să scot hainele subțiri din șifonier și să port achizițiile făcute în ultimele luni. Am profitat de tot soiul de reduceri și, în plină iarnă, puneam în coșul de cumpărături multe haine pentru sezonul cald, așteptând cu sufletul la gură să vină vremea să le port.
Am purtat:
Pantaloni scurți handmade
Curea Dorothy Perkins
Geantă vintage


    Petrec mult timp pe platforma pinterest.com, în căutare de inspirație și de fiecare dată găsesc idei ingenioase pe care îmi doresc să le pun în aplicare. Într-un final m-am mobilizat și am zis să încep să-mi fac câteva haine boho-chic asemănătoare celor văzute pe pinterest. Mi-am dus mașina de cusut la reparat și cum am primit-o am zdrăngănit-o timp de câteva ore, cosând fel și fel de proiecte croite din timp. Unul dintre ele au fost pantalonașii scurți pe care îi vedeți în fotografii. În fapt, aceștia au fost o fustiță pe care am primit-o acum câțiva ani și pe care am purtat-o o singură dată, dar care îmi plăcea mult datorită materialului boho, viu colorat. Am decis să-i dau un suflu nou și așa au luat naștere acești pantalonași cu ciucurei jucăuși. Dacă vă interesează, vă pot învăța cum să realizați singure pantalonași scurți, pe care îi puteți coase de mână; astfel, puteți transforma o rochie veche sau o bucată de material într-un obiect vestimentar unicat.


   Culorile imprimeului sunt atât de vii, încât am încercat să domolesc puțin aspectul general, optând pentru noua mea bluză Zara, comandată la preț redus din outletul Kurtmann (Click aici). V-am povestit despre ultima comandă Kurmann în postarea de AICI, când am mai adăugat două articole vestimentare Zara la colecția mea. Stocul Zara este actualizat frecvent, așa că mereu sunt postate modele noi, dar cantitatea este limitată și produsele se vând foarte rapid. Dacă vă place ceva, nu stați prea mult pe gânduri :)
   Bluza neagră este confecționată dintr-un șifon cu aspect catifelat, iar mânecile din tul sunt brodate cu mărgeluțe argintii. Se închide la spate cu un năsturel, iar măsura comandată de mine a fost M.


  Sandalele sunt o achiziție Miniprix (Click aici) și le-am așteptat cu sufletul la gură. În realitate sunt de o mie de ori mai frumoase decât pe site și mi-a plăcut mult combinația cromatică negru-maro caramel - auriu. Și chiar dacă nu sunt o fană a negrului, aceste sandale mi se par ușor de integrat într-o ținută. Sunt lucrate impecabil, tocul este comod, iar modalitate de închidere mi se pare ingenioasă, asemănătoare încuietorilor de la genți. Singura mențiune este aceea că am primit sandalele ușor zgâriate la spate, pe porțiunea de material auriu și sunt convinsă că multe persoane ar fi fost deranjate de acest aspect, dar nu și eu. Ba chiar le-am zgâriat mai rău după prima purtare, ceea ce arată că materialul respectiv este un pic mai pretențios. Am ales măsura 37 și mi s-a potrivit perfect în picior. Sunt produse de brandul grecesc Axel, pe care l-am descoperit și în recenta mea vacanță în Zakynthos, iar prețul lor de vânzare este de 60 euro. Și am mai căzut o dată în păcat, de această dată vinovatele fiind niște espadrile Kelara care m-au cucerit la prima vedere. Vi le arăt cât de curând, aici pe blog.



    Astăzi vă recomand modelele de sandale Axel și Fullah Sugah (Click aici), pe multe dintre ele le-am văzut și în magazinele grecești și am fost surprinsă în mod plăcut de calitatea lor. Desigur, prețurile practicate de Miniprix sunt mult mai mici decât cele din stațiune!


5 comentarii:

  1. Este foarte frumoasa gentuta ta . Imi place si bluzita, dar de obicei eu comand S de la Zara, M imi vine mult prea larg , dar se pare ca nu e cazul la bluza aceasta .
    Ana

    RăspundețiȘtergere
  2. Îți vine bine ținuta! Îmi place cum ai combinat elementele :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce outfit drăguuuţ, la fel ca şi tine! :)) ♥ Pantalonaşii sunt super drăguţi. :o3

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt foarte draguti pantalonii,poate ne spui cum i-ai facut si de unde ai luat ciucurasii.O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Genial, ador fiecare element al acestui outfit <3
    http://shegl0ws.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...