Despre magiunul de Topoloveni cred că au auzit toți românii, mai ales că acest produs tradițional românesc este foarte popular și în afara granițelor țării. Disponibilă la borcănașe din sticlă frumos ambalate, pasta groasă din prune este cu atât mai apreciată cu cât rețeta originală după care este făcută, datând de la 1914, nu conține nici urmă de zahăr, conservanți și alți aditivi. Or, știm cu toții foarte bine câte ingrediente „minune” sunt trecute pe etichetele altor produse conservate și mă mândresc că pe magiunul românesc de Topoloveni scrie, negru pe alb, că-i făcut din prune proaspete. Numai din prune proaspete, crescute și coapte pe pământ românesc. Ei, parcă aș începe o poveste în stilul acesta!
Când am gustat prima oară magiunul de Topoloveni (vezi aici), mi-am amintit de copilărie. Și acum, de fiecare dată când desfac capacul strâns în panglică tricoloră, îmi vin în minte aceleași amintiri. Nu vă imaginați că magiunul acesta are gustul copilăriei, pentru că realitatea este alta.
Pe când eram o copilă, multe preparate de casă se făceau în familia noastră. Bunica din partea tatălui avea fel și fel de rețete, dar n-aș garanta că erau moștenite din bătrâni, nici că erau invenție personală. Cert este că, indiferent ce anume făcea, nu reușea să obțină laude care să o transforme într-o mare bucătăreasă. La sfârșitul verii, când prunele din grădină dădeau în pârg, scopul lor era acela de a fi transformate în magiun, pe care bunica-l fierbea vreme de câteva ceasuri în ditamai tuciul de fontă. Sub foc de lemne întreținut continuu, aveam sarcina de a amesteca, din când în când, cu o uriașă lingură de lemn în pasta de culoarea tăciunelui. Vedeți voi, dacă lăsam pasta să se lipească de pereții tuciului aveam neșansa de a afuma magiunul, care oricum nu ieșea grozav. Bunica punea și zahăr, nu foarte mult pentru că, ca orice alt lucru care trebuie luat de la magazin, costă bani. Or, ea nu era mână-largă!
Magiunul bunicii ajungea în borcane și era astupat cu capace din aluminiu, strânse bine ca să nu răsufle. Și borcanele stăteau mult și bine-n raft, în timp ce noi devoram toate borcanele de gem, dulceață și compot făcute de mama. Se uita ca din fundul iadului magiunul negricios, dar numai tata se mai îndura de câte-un borcan, ca un fiu devotat. Și nu-i citeam pofta pe chip, doar cuvintele lui încercau să ne păcălească să ne umplem și noi feliile, dar nu eram atât de copile cât să fim duse de nas cu magiunelul.
Singurul lucru comun dintre magiunul de Topoloveni și magiunul bunicii este faptul că ambele sunt făcute din prune proaspete. În rest, balanța înclină serios în favoarea magiunului argeșean, care nici nu se compară cu pasta imposibil de întins, amăruie și ușor afumată pe care o ocoleam în copilărie. Astăzi, uitându-mă la frumosul borcan cu etichete cochete, nu pot să nu mă amuz pe seama acestei amintiri, în timp ce afund lingura de lemn în borcan și o scot plină cu magiun dulce. C-așa-i stă bine magiunului bun, să fie mâncat cu lingura din lemn, direct din borcan, ori întins în strat generos pe o felie de pâine!
Magiunul de Topoloveni este o pastă vâscoasă, ușor tartinabilă, cu o textură fină. Prunele se simt de la bun început, din mirosul acestuia, iar gustul este o confirmare a faptului că nasul nu te-a înșelat și că mai este loc de o a doua felie.
Astăzi, chiar dacă sunt o gurmandă veritabilă, sunt preocupată de felul în care arăt și am grijă să mănânc alimente gustoase și sănătoase. Deseori mă uit pe etichetele produselor din comerț, calculând caloriile, dar mai ales consultând lista de ingrediente, care uneori pare nesfârșită. Cu magiunul de Topoliveni lucrurile stau simplu și fără dureri de cap: un ingredient 100% natural și sănătos, cu 207 kcal pe suta de grame și cu un indice glicemic de 39. Cu un așa magiun sănătos, să tot am poftă de dulce!
„Secretul” magiunului de Topoloveni nu mai este un secret și rețeta sa, păstrată cu sfințenie chiar și în ziua de astăzi, presupune fierberea prunelor timp de 12-24 ore, la o temperatură ce nu trebuie să depășească 68 grade Celsius. Pe piața românească, acest magiun a apărut în 2001 și de atunci este comercializat de firma Sonimpex, care a și obținut certificatul european ce recunoaște magiunul de Topoloveni ca produs tradițional românesc. Acesta poate fi comandat online, împreună cu alte bunătăți la borcan, din fructe și legume, din magazinul online Sonimpex (vezi aici). De asemenea, se găsește și în magazinele fizice din București:
- Bulevardul Carol I, nr 57, sector 2
- Bulevardul C.A. Rosetti, nr 26, sector 2
Prețul unui borcan de magiun Topoloveni este de 10,5 lei, în timp ce varianta BIO, disponibilă într-un alt ambalaj, costă 22 lei.
Am incercat si eu acest gem acum ceva timp si este foarte bun, dar tot cel facut de mama ramane preferatul meu :) Pupici
RăspundețiȘtergere