miercuri, 18 decembrie 2013

OOTD + Comandă Choies


    Comanda de pe Choies s-a lăsat așteptată mult și bine, încât la un momentdat eram sigură că nu o sa mai ajungă deloc la mine. Acum vreo câteva zile am zis să o mai urmăresc o dată folosind codul de tracking și am avut surpriza să constat că abia intrase în țară. Așa că speranța s-a reaprins în sufletul meu și curând am intrat în posesia coletului.
   De data aceasta, mi-am ales o bluză și două fesuri,unul roz și unul negru. Ambele fesuri au mesaje în partea frontală și sunt confecționaate dintr-un material destul de bun. Fesul negru a ajuns la iubitul meu și are inscripționat mesajul ”I wanna f*ck Rihanna”. Eu am fost mai decentă, așa că mi-am ales un fes roz aprins cu mesajul ”Comme des fuckdown”. Deși nu sunt o rebelă din fire, mi-a plăcut mult fesul, ideea, mesajul,așa cănu am stat pe gânduri când mi l-am ales. Prețul unui fes a fost de circa 13-14 $, însă acum niciunul dintre ele nu mai este disponibil pe site.

    În comanda am avut un pulover foarte subțire,care este mai degrabă o bluză. Mi-a plăcut imprimeul și mi-amdorit ca materialul să fie subțire și moale, plăcut laatingere, așa cum este în fapt. Partea din spate și mânecile sunt din tricot fin,iar partea din față este confecționată din șifon imprimat. Îmi place la nebunie mixul acesta de materiale, care fac ca această bluză să poată fi purtată și în zile mai reci, dar și când este mai cald afară. Mi-am ales măsura S și mi se potrivește, însă nu m-ar fi deranjat nici un M.

  Outfitul este completat de o pereche de blugi roz, a doua pe care mi-am luat-o de pe Asos. Geaca de blugi este cunoscută ca fiind un articol vestimentar versatil, așa că mă bucur de ea în cât mai multe variante cu putință. În picioare am purtat ghetele mele preferate de iarnă, din piele întoarsă și îmblănite în exterior, cu platformă, pe care le-am achiziționat in vacanta de acum doi ani, din El Cortes Ingles.


Sweater Choies
Jeans Asos
Boots Formul@ Joven
Jacket SheInside
Pink Beanie Choies





7 comentarii:

  1. Ca sa nu mai astepti atat poti comanda prin curier si ajunge repede :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, eu am un credit micut si o mare parte din el l-as da pe transport. Prefer sa platesc diferenta pt o haina decat transportul :)

      Ștergere
  2. ador combinatia asta!!e atat de frumoasa ,calda si vesela <3 bravo!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...