miercuri, 11 iunie 2014

Comandă Kurtmann + Lichidare stoc


   În urmă cu câteva zile am primit noua comandă de pe Kurtmann.ro, în care am avut incluse două lucrușoare mici: o fustă cu model geometric și o pereche de pantaloni trei sferturi. Pe parcursul ultimei săptămâni, prețurile de pe site s-au topit treptat, întâi cu 30%, iar acum reducerea a ajuns la 60%, astfel că s-a dau startul lichidării de stoc. Eu am pregătit deja o selecție cu produsele mele preferte de la reducere, însă întâi să vă arăt ce am avut în comandă.
   Fusta Zara (click aici) cu model geometric este foarte frumoasă și este dintr-un material de calitate bună, ușor elastic. Dacă la alte fuste de genul acesta materialul este subțire, la această fustă am dat peste un material mai gros, care se mulează perfect pe corp, chiar modelând frumos silueta. Mai aveam o fustă de la Zara din același material, așa că am sperat să fie exact la fel. Noua fustă mi se pare un pic cam scurtă pentru gusturile mele, dar am să vi-o arăt cât de curând, într-un outfit. Mi-am ales măsura S și mi s-a potrivit. Pe site există o mare diversitate de modele de fuste marca Zara, așa că nu ezitați să le descoperiți.


   Al doilea produs din comandă au fost pantalonii Blanco (click aici). Nu aveam nicio haină de la acest brand și eram mai mult curioasă cum vin pe corp, pentru că în poza de pe site arătau tare ciudați. Și în realitate sunt ciudați, nu pot spune că se potrivesc stilului meu vestimentar, dar am să încerc să-i combin într-un fel anume. Pantalonii în măsura S îmi vin lărguți, mai ales că au și croiala loose pants. Sora mea îmi spune în glumă că sunt pe stilul Anei Maria Prodan, motiv pentru care voi încerca să-i combin în așa fel încât să nu se asemene deloc stilului de a-i purta a-i vedetei autohtone.


   V-am spus deja de lichidarea de stoc, motiv pentru care am și făcut o selecție de modele favorite. Pe multe dintre ele le am de mult timp pe lista de dorințe, așa că voi profita de reducerea de 60% pentru a le cumpăra la prețuri foarte mici. M-am axat în principal pe culori simple, alb, negru și roșu, pentru că m-am gândit că nu toate persoanele care-mi citesc blogul sunt adeptele unui stil vestimentar colorat. Totuși, pentru final, am păstrat câteva modele mai colorate, potrivite pentru sezonul estival.







7 comentarii:

  1. Am ras de nu mai puteam la faza cu Prodan :)))
    Nu stiu ce stil vestimentar are, ca nu o urmaresc, dar numai cand ii vad freza ma bufneste rasul :)))))))
    De ce nu le returnezi daca nu iti plac asa mult?
    Cand noua ne vin scurte fustitele sau nu sunt asa cum speram noi sa fie, le returnam, ca nu are sens sa le tinem in sifonier si sa nu le purtam :P
    Imi place fustita, e tare draguta, pacat ca e scurtuta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Dorina,chiar ma striga Prodanca cand ii probez :))
      Am returnat pana acum 2 produse, pentru ca imi erau foarte largi, in rest am fost multumita. Fusta e ok, chiar daca e mai scurta, ai sa o vezi in curand pe blog cum imi vine, in timp ce pantalonii mi se par interesanti, numai ca nu-s pe stilul meu :))

      Ștergere
    2. Prodanco, azi am returnat si eu o fustita Zara superba :)))
      ERa asa frumoasa, dar prea scurta :(
      Imi venea sa-i injur ca nu au facut-o mai lunga.
      Nu mai e momentan pe stoc sa ti-o arat, dar o sa apara maine-poimaine :P
      Avea niste aplicatii tare dragute, margelute, paietele etc si era si grosuta, deci imi pare tare rau de ea. Dar asta e... :)

      Ștergere
  2. pf.. nu pot sa inteleg cum va gasiti voi pe kurtmann lucruri :) eu niciodata nu gasesc.
    sa le porti cu placere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adina, stiu, pozele nu sunt cele mai reusite, dar eu le caut mereu pe google originalele. Azi tocmai am primit o rochie de la Zara cu broderie, absolut superba :D

      Merci mult!

      Ștergere
  3. Imi place mult de tot fusta, imprimeul este superb iar materialul pare perfect, sa le porti cu placere!

    Pop Culture&Fashion Magic

    RăspundețiȘtergere
  4. Fustița aleasă e foarte drăguță, iar topul decupat din imagine mă tentează :D. Seamănă cu unul pe care mi l-am cumpărat din H&M.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...