marți, 25 martie 2014

Colecția mea de pantofi de la Miniprix


   Principalul motiv pentru care aștept primăvara îl constituie pantofii. Fiind născută iarna, m-am obișnuit să accept acest anotimp, dar să-i port pică, deopotrivă, pentru că nu-mi permite să ies la plimbare în pantofi. Dar de cum se instalează primăvara și până la primele ploi de sfârșit de toamnă, pantofii devin cei mai buni tovarăși ai mei de drum! Și nu vă spun cât de mult le plac plimbările, chiar dacă îi asortez cu pantaloni, fuste sau pantalonași scurți!
   În materie de pantofi, Miniprix (CLICK AICI) este unul dintre magazinele mele preferate, pentru că modelele sunt variate, iar prețurile sunt atât de convenabile încât îți permiți să-ți achiziționezi două perechi în loc de una singură.
   Țin mult la pantofii mei, chiar dacă unele perechi nu sunt din piele sau nu au costat o avere. Mereu am avut grijă de lucrurile mele, așa că pe unii pantofi chiar îi mai țin în cutiile originale până reușesc să-i port de câteva ori. Apoi îi așez pe raft, alături de celelalte perechi, care mai de care mai doritoare să fie scose la plimbare.
  Și pentru că ïn suflet am rămas o fetiță, pantofiorii sunt jucăriile mele: mereu o să vreau câte o pereche nouă și am să mă joc cu toți, fără discriminare. Dacă se întâmplă ca vreun pantof să se zgârie ori, mai rău, să i se rupă tocul, atunci se lasă cu supărări, oftat și chiar cu lacrimi de crocodil.

  De la Miniprix am strâns mai multe perechi de pantofi, însă astăzi vă voi arăta care sunt favoritele mele. Am început întâi să caut modele pe gustul meu în magazinele fizice din București, apoi am preferat cumpărăturile online, care sunt mai puțin obositoare și îți lasă mai mult timp de gândire. Mereu mi-au plăcut pantofii cu botul ascuțit, sunt de departe cei mai frumoși și arată foarte bine în picior, indiferent cu ce îi combini. Am avut norocul să găsesc o pereche roz cu tocul verde-mentă, pe care i-am purtat în foarte multe combinații până acum, pe multe dintre ele vi le-am arătat și pe blog. Pantofii verzi cu țepi și cei roz au fost comandați din magazinul online, iar prețul unei perechi a fost mic de tot.
 
    Pe cei roșii i-am găsit, spre marea mea surpriza, la Miniprix Păcii. Am zis surpriză pentru că de mult timp îmi doream o pereche asemănătoare, iar când i-am văzut în raft m-am dus într-un suflet la ei, sã verific dacă au măsura mea. Toate aceste trei perechi au tocul înalt, de peste 10 cm și chiar dacă nu îi pot purta oriunde și oricând, reușesc să-i scot destul de des la plimbare. Pantofii gri-petrol stăteau în raft la Miniprix din Piața Romană și chiar dacă nu știam în ce mãsură pot merge pe tocurile foarte înalte, i-am pus repede în coș, să nu mi-i sufle cineva.



   De fiecare dată când intru pe site verific ce modele noi de pantofi au fost postate. Dacă nu ați văzut încă ultimele modele de încălțăminte, atunci ar fi cazul să intrați pe site și să vă răsfățați privirile. Eu deja am pe lista de dorințe câteva perechi de încălțăminte, poate voi reuși să fac suficiente economii pentru a mi le achiziționa pe toate. Recunosc că favoriții mei sunt pantofii cu toc înalt, dar îi prefer pe cei cu tocul comod când trebuie să merg pe jos mai mult , pentru a nu obosi. Nici balerinii sau sandalele nu-mi displac și-mi place să am din toate, pentru a le purta cât ține sezonul cald.






9 comentarii:

  1. Toate perechile mi se par frumoase, dar preferatii mei sunt cei rozalii :)
    Inainte nu suportam deloc pantofii cu varf ascutit, insa acum am inceput sa-i admir la alte fete.
    Cred ca in curand o sa-mi cumpar si eu unii :P
    Si mie mi se pare accesibila incaltamintea de la Miniprix si de multe ori au modele foarte frumoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi mult , Dorina dragă:*
      Să știi că cei roz sunt și preferații mei, pentru că de mult timp îmi doream o pereche așa frumoasă.
      Te încurajez să-ți cumperi și tu o pereche, pt că vin tare frumos în picior și o să te simți super bine în ei.

      Ștergere
  2. Cei roz si cei rosii imi plac foarte mult, dar si sandalele roz pal cu bareta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mihaela! Si mie mi se par tare drăgălașe sandalele cu baretă, sunt foarte chic și feminine.

      Ștergere
  3. Preferații mei sent cei din prima poză. Superbi.
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ramona, nu-i așa că arată ca niște bomboane?! Eu îi ador, nu alta!
      Pupici mulți

      Ștergere
  4. Hahaa, imi plac toti cei pe care ii ai, dar primii sunt favoritii mei (detasat)!
    Dintre propunerile tale, sa stii ca aseara am "salivat" pe langa monitor privind sandalutele peach! :D

    Kisses!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Ilda! Ati pus toate ochii pe pantofiorii mei roz :D
      Da, sandalutele sunt super simpatice.

      Pupici

      Ștergere
  5. Din pacate eu nu sunt adepta pantofilor cu varful ascutit( port 39-40) pentru ca sigur nu m-ar avantaja. AI tai sunt minunati. Imi plac cei negri. IAr din propuneri...sandalutele roz cu bareta dar pe alta culoare :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...