joi, 24 martie 2016

Review: Apă de toaletă Calvin Klein In2U


     Până acum, am consumat deja câteva sticluțe de parfum In2U de la Calvin Klein. Este parfumul pe care l-am folosit cel mai des, fiind potrivit pentru orice moment sau ocazie, din  punctul meu de vedere. Mirosul său dulce, fructat, cu note puternice de citrice, mă binedispune și îmi place mult cum miroase pe pielea mea, încât l-aș aplica non-stop.

    Apa de toaletă In2U este descrisă ca fiind fresh-florală, cu o bază lemnoasă orientală. Imediat cum aplici parfumul, simți explozia proaspătă de grepfrut roz și bergamotă.
    Mai jos puteți vedea piramida acestui parfum, cu notele ce îl compun:
   - note de vârf: bergamotă siciliană, grepfrut roz, frunze de coacăz roșu
   - note de mijloc: orhidee, cactus
   - note de bază: chihlimbar, cedru roșu, vanilie

   Parfumul In2U a fost lansat în anul 2007, împreună cu varianta pentru bărbați. Este prima variantă duo lansată de Calvin Klein, care până atunci preferase parfumurile unisex. Această apă de toaletă a fost creată de parfumierii Bruno Jovanovic, Jean-Marc Chaillan, Loc Dong și Carlos Benaim.

   Cu notele sale puternic energizante, In2U a fost creat pentru tânăra generație, pe care Calvin Klein a denumit-o ca fiind „generația tehno-sexuală”. De aceea, parfumul este o expresie a libertății și a posibilității pe care o au tinerii de a explora lumea. Sticla urbană, simplă și atractivă, are un design minimalist, care îmi place în mod deosebit.

   Pe pielea mea, apa de toaletă are o persistență moderată, de 4-5 ore. Din ce am mai citit, longevitatea mirosului său este între moderată și de lungă durată, un factor important în păstrarea mirosului îl constituie și tipul de piele al fiecărei persoane în parte.

    Apa de toaletă In2U Calvin Klein este disponibilă în trei variante, la 50 ml, 100 ml și 150 ml. Toate au aceeași formă a sticluței și aceeași cutie aurie. Dacă sunteți interesați de acest parfum, vă recomand să-l comandați online, din magazine care comercializează parfumuri originale, deoarece prețurile sunt mult mai mici decât în magazinele tip Kendra sau Douglas.

    Vă recomand următoarele magazine online de unde puteți comanda Apa de toaletă In2U, pornind e la 80 lei pentru sticluța de 50 ml:
      - Elefant (vezi aici) - sticluța la 50, 100 și 150 ml
      - eMAG (vezi aici) - sticluța la 50, 100 și 150 ml



2 comentarii:

  1. Il am si eu.Eu il gasesc potrivit pentru vara si mai putin pentru sezonul rece.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este exceptional. Mai ales pentru o fumatoare sau poate este doar mirosul pe pielea mea. Normal ca este mai varatic aromele orientale si de citrice il plaseaza exact acolo.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...