Pe scena noastră, trei personaje diferite, venite din timpuri diferite, unite toate de același țel, de a păstra teatrul viu, vor duce o luptă care uneori pare a fi purtată împotriva morilor de vânt. În monologul fiecărui personaj voi insera câteva păreri personale legate de viitorul teatrului, făcând comparație cu prezentul, dar mai ales cu gloriosul său trecut. Provocarea de a vorbi despre viitorul teatrului a fost lansată de Teatrul Evreiesc de Stat, al cărei director este cunoscuta actriță Maia Morgenstern .
Teatrul Vechi, zis și Teatrul Trecut, își știe bine originile, pe care le apără cu sfințenie
Teatrul Nou, zis și Teatrul Prezent, își respectă predecesorul, dar scena culturală în care se manifestã îi pune mari semne de întrebare: " Voi avea, oare, vreun viitor?", influențat și de lupta pe care o poartă cu media zilelor noastre
Teatrul Viitor, este mai degrabã o proiecție a celorlați doi, o metodă de a-și face curaj că nu vor fi prea curând îngenunchiați
Teatrul Vechi:
N-aș fi gândit nicicând că o artă atât de frumoasă și de pură poate ajunge să-și cunoască vreodată sfârșitul. Și cum aș putea să nu deplâng soarta nedreaptă a acestei frânturi de literatură pe care unii au scris-o cu sufletul, alții au interpretat-o cu inima, dar pe care cei mai mulți au judecat-o cu gândul? (oftând prelung). S-ar cuveni să mă resemnez, dar prea drag mi-e teatrul, crescut din miezul Antichității ca o adevărată minune, dacă nu chiar magie. Ce detașare poate fi mai scumpă decât aceasta pentru un om simplu, a cărei existență, pusă în scenă, poate deveni însăși tragedia ori comedia pusă în scenă? Și i-am acceptat pe toți, deopotrivă bogați și săraci, căci arta nu cunoaște diferențe în expresivitatea ei, îi îmbrățișează și-i unește pe toți, fără discriminare. De la Sofocle, la Shakespeare și Moliere, câte lacrimi fierbinți și zâmbete zgomotoase n-am strâns, ca o ofrandă neprețuită a muncii noastre! Oamenii au văzut în teatru un refugiu, un spațiu de regăsire a sine însuși; alții l-au transformat în spațiu de întrunire al prietnilor dragi, dar cei mai mulți s-au mulțumit să-i pășească pragul, să privească atenți, dar muți piesele de teatru și apoi să se întoarcă la treaba lor. Poate mai fericiți în suflete, poate mai triști în suflete.
Clădirile ce adăposteau teatrele erau probabil unele dintre cele mai cochete; damele se așezau în loje cu ținutele lor perfect aranjate, în timp ce domnii, mai serioși din fire, se salutau scurt și-și concentrau atenția asupra piesei. Niciodată nu plângeau, oricât de mare era tragedia, oricât de sfârșietoare era drama. Iar comediile, oricât de spumoase, abia dacă reușeau să schițeze o linie în jurul gurii pe chipurile goale. În timp ce madamele scoteau batistele dantelate pentru a înăbuși lacrimile fierbinți ce năvăleau pe obrajii frumoși de pomadă. Ori își ascundeau râsetele discrete în umbra evantaielor pe care le fluturau, mai mult din obicei decât din nevoie. Am văzut multe personaje umane, multe epoci au trecut peste mine, dar am rămas în picioare, de neclintit!
Teatrul nu-i doar o artă, e o parte din fiecare om, o parte din viață. De-i dramă, ori comedie, pantomimă sau tragedie, pe scena vieții le jucăm pe toate, cel puțin o dată. Și-atunci, dacă teatrul ar muri, viața ce rost ar avea?
Teatrul Nou:
(Cântând grav) Staaaaaaai! Stai, timp în loc, căci mă apasă povara grea ce-mi stă în spate
nu ai gândit, pesemne, ce chin se naște dintr-o artă
n-aș vrea să-ngrop acum averea de-atâtea secole păstrată
s-o pierd, să pieră într-o clipă. O, nemiloasă, aspră moarte, tu de teatru stai departe!
Eu, eu sunt teatrul de astăzi. Îmi deschid ușile larg, căci am cele mai frumoase piese de teatru, adaptate timpurilor moderne. Ce îmi lipsește? Sunt oare pereții aceștia mult prea triști, în clădirile vechi cu arhitectura de epocă, de mă alungați din viețile voastre? Nu știți că arta nu-i o mină de aur, iar actorii poate-s cei mai săraci oameni, dar cu cele mai bogate suflete: ei lucrează cu emoțiile, cu sentimentele, cu stările sufletești, chiar și cu expresiile feței și corpului. Puteți voi oare să schițați zâmbete ori să izbucniți în lacrimi de foc într-o clipită? Ei râd și dansează, într-un frenetic dans al bucuriei, când poate în viața de zi cu zi au suferit o decepție; ori suferă și ochii li se tulbură de lacrimi când poate ziua cu pricina este cea mai fericită zi a vieții lor.
Câți tineri vin astăzi la teatru? Poate tot atâția câți știu ce înseamnă teatru. În școlile noastre, dramaturgia este un fel de materie opțională, niciodată nu a fost studiată așa cum se cuvine, pentru a-i atrage pe oameni către acest gen literar; fericiți cei ce-l știu pe Shakespeare și, dintr-ai noștri, pe Caragiale și poate, Eugen Ionescu! Că-n rest, Dumnezeu cu mila! Și ce istorie frumoasă, câte nume grele nu și-au pus amprenta asupra literaturii universale, devenind dramaturgi-monument, dând naștere unor opere de geniu ce au cunoscut mii și mii de interpretări până în zilele noastre.
Tehnologia și dezvoltarea media m-a îmbrâncit, dar nu m-a doborât. Rădăcinile acestea dramatice sunt adânc înfipte în istoria omenirii, așa că niciodată internetul ori televiziunea nu mă poate înlocui. Întotdeauna se vor naște iubitori de teatru, ce vor veghea asupra continuității acestui gen literar fără seamăn. Pe aceștia trebuie să-i descoperim și să-i protejăm, iar în ceilalți oameni să cultivăm iubirea pentru teatru, prin introducere în școli și licee a orelor de teatru și arte frumoase, care să călăuzească pașii tinerilor spre teatru.
Oricât de mult ar evolua lumea, oamenii se vor întoarce mereu la adevăratele valori. Teatrul a rezistat eroic din Antichitate, de ce n-ar mai rezista încă pe-atât?
Teatrul Viitor:
Trăiesc acum în mintea doar,
a celor ce iubesc teatrul,
speranța o nutriți cu toții. Dar, vai, de ați avea habar
că nu o mână de femei și-un pumn, atâta!, de bărbați
pot spulbera pe veci calvarul.
Blestemul meu e media; puteți pe veci s-o alungați?
Of, oameni dragi, orbiți acuma
de-a veacului modernizare
cum de-ați putea uita vreodată
că lumea-i doar o scenă mare?
Actori cu toții, roluri grele-
v-apasă viața-n sumbru chin,
e doar o dulce mângâiere cu replici scrise să v-alin!
N-am căutat nicicând de milă; o tristă, goală existență
m-ar face sã-mi doresc sfârșitul -
fără regrete m-aș supune și n-aș opune rezistențã.
Dar am în mine o credință,
c-atâtea secole de teatru n-au fost nicicând,
nici n-or să fie,
jucate în zadar pe scene.
Vreau doar s-atrag priviri atente, și lacrimi mute, lacrimi grele
ori zâmbete și râs năpraznic s-aud aievea în ureche,
nu-mi pas” de bani, căci pe bilete abia dacă vă cer un șfanț
nu mă lăsați să mor, dragi oameni, în lume, zău, nu am pereche!
Profit de ocazie pentru a vă invita să vizitați pagina de facebook Teatrul Evreiesc de Stat și pagina de facebook Maia Morgenstern, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestui teatru aparte, care își dorește să păstreze și să ducă mai departe tradițiile, dar mai ales identitatea evreiască.
Probabil ați auzit de nefericita situație în care se află în această perioadă TES, însă actorii își desfășoară în continuare activitatea, în diverse săli închiriate ale altor teatre, luptând necontenit pentru renovarea teatrului afectat de vremea capricioasă. Pentru că, în fond, viața este o luptă aprigă: te lupți cu îndârjire apărându-ți identitatea , moștenirea, principiile.
Adevăratele valori, cum este teatrul, nu mor niciodată!
*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014 (probă propusă de Teatrul Evreiesc de Stat)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu